Back To Top

Istoricul localităţii

Unul din marile sate basarabene, Nimoreni e o localitate pitorească, între mari iazuri piscicole pe cursul de sus al râului Ianovăţ, ce coboară din pădurile Căprianei, pe partea dreapta a automagistralei internaţionale Chişinău-Vama Leuşeni, în apropiere de localitaţile Suruceni si Malcoci, meleag cu întinse plantaţii de vii. Enoriaşii din Nimoreni au în vecinătate doua mănăstiri străvechi – Condriţa si Suruceni. In analele arhivelor siliştea figurează cu mai multe denumiri – Moreni, Mimoreni, Nemoreni, Nimoreni.

Intr-un ispisoc din 20 martie 1545,  prin care domnitorul Petru Rareş determina hotarele moşiilor Mănăstirii Căpriana, e menţionat alături de alte sate din ţinutul Lăpuşna, şi “Morenii de pe apa Ianovaţului”. Iar la 12 august 1649 voievodul Vasile Lupu întăreşte feciorilor lui Petre Suruceanul, Grigore si Danilă, o danie de la unchiul Simion Puiul în moşia Bostănica din “Mimorenii deasupra Ianovaţului”. La 26 iulie 1658 Vasile Căpătici din Nimoreni apare martor în Suruceni la hotărnicirea ocinii.

Şi, totuşi, satul Mimoreni din ocolul Botnei în 1774 părea impunător, el însuma 36 de case. În anul 1820 satul întrunea un număr de 49 de case cu 22 de beciuri şi 19 livezi, ei posedau 65 de vaci, 100 de boi şi 224 de oi, comercializau anual în crâşmele din Chişinău 600 de vedre de vin. Prisăci bune aveau Ion Dogariu, Grigore Covaliu, Vasile Gheorghiţă. Clerul bisericii avea 6 case cu 3 beciuri, 7 cai şi 11 vaci, 32 de ştiubeie de albine.

În septembrie 1922, după ce se înfrăţiseră cele două maluri ale Prutului, Instituţia română ”Casa Noastră” i-a împroprietărit pe 264 ţărani din Nimoreni cu 477 ha de pămînt. Statistica anului 1923 a fixat în acest sat de pe valea Ianovăţului 2 conacuri boiereşti, o şcoală primară, o cîrciumă. De asemenea, îmfrumuseţeau satul 2 biserici, una din lemn, construită în 1791 şi alta de piatră, zidită în 1916. Ele păstrau icoane vechi şi 3 cărţi editate la Iaşi în anii 1753-1775.

Legenda spune că actualul sat a crescut pe vatra câtorva căsuţe făcute în pădure şi că toponimul Memoreni-Nemoreni exprimă în graiul strămoşesc ”orăşel de lemn între păduri”. În 1933 Nimorenii din plasa Ialoveni întrunea 1362 de locuitori. Cel mai bogat agricultor era considerat Isac Chiliischi, care poseda 25 ha de vie. Susţinut de ÎPS arhiepiscop Gurie, primarul Ştefan Ghoerghiţă din Nimoreni începuse să adune bani pentru construcţia unei noi şcoli. Căci în 1933 din cei 453 de copii în vîrstă de 5-16 ani erau cuprinşi la învăţătură doar 155 de elevi, instruiţi de învăţătorii Spiridon Vutcarău, Domnica Leahu şi Maria Marcoci.

Administraţia sovietică, adusă cu tancuri în Basarabia, a înregistrat în Nimoreni 387 de clădiri şi 1470 de locuitori, dintre care numai 16 persoane erau de alte etnii. Luaţi prin surprindere de ultimatumul înaintat Coroanei Române de către Guvernul Sovietic, o parte din nimorenenii aflaţi în armata română s-au repatriat, apoi, ca ”potenţiali duşmani”, au fost duşi ”să admire” taigaua siberiană, o altă parte de camarazi rămaseră peste Prut devotaţi Tricolorului. S-au întors peste un an, în iulie 1941, să-şi elibereze baştina de invazia bolşevică. Cîţiva au hoinărit fugari prin păduri pînă în primăvara anului 1944, cînd s-au pomenit într-un detaşament de paraşutişti sovietici – ””Dzerjinski. Mai apoi în crîncene încăierări pe poteci de codru au căzut răpuşi de gloanţe partizanii locali Iacob şi Grigore Bîrsan, Cozma şi Toader Burlacu au rămas teferi. Mobilizarea totală, declanşată în toamna anului 1944, a aruncat în potopul de foc toţi bărbaţii din Nimoreni, care puteau tine arma în mână. E lungă şi dureroasă lista codrenilor de aici căzuţi în cel de al doilea război mondial.

Regimul Stalinist a inventat tot timpul ”duşmani” şi a instigat ”dictatura proletariatului” să lupte necruţător cu ei. În primul an al ”eliberării” comisarii roşii l-au pus în cătuşe pe fostul primar Ştefan Ghoerghiţă  şi la vîrsta de 54 de ani i-au curmat zilele într-un lagăr din regiunea Sverdlovsk.

La 1 august 1949, conform recensămîntului oficial, în Nimoreni trăiau 1328 de oameni, toţi moldoveni.

În perioada postbelică la Nimoreni au vărsat sudori pe ogoare, în vii şi livezi 3 brigăzi ale sovhozului-fabrică ”Vierul” din Suruceni. În 1979 populaţia din Nimoreni însuma 1728 de oameni, în 1989- 2008 locuitori. Ultimul recensămînt, din octombrie 2004, a constatat aici 2300 de cetaţeni, în majoritatea covîrşitoare basarabani de etnie română.

Nimorenii au dat neamului nostru un Mitropolit de o mare bărbăţie şi înţelepciune, despre care Nicolae Iorga spuse: ”pe umerii popii Gurii Grosu a stat întreaga luptă pentru limba română în Basarabia”. Născut la 2 ianuarie 1877 în familia cîntăreţului bisericesc din Nimoreni, Gurie Grosu a absolvit Seminarul Teologic din Chişinău şi Academia Duhovnicească din Kiev. La 28 aprilie 1928 arhiepiscopul Gurie devine Mitropolit al Basarabiei. S-a stins din viaţă la 14 noiembrie 1943, a fost înmormîntat la Mănăstirea Cernica din Bucureşti cu înalte onoruri. Mitropolitul Gurie Grosu a rămas în istorie ca fondator al Partidului naţional Moldovenesc, a publicat primul abecedar din Basarabia cu litere latine, la 27 martie 1918, printr-un Te Deum, însoţit de un sobor de preoţi, a sfinţit Actul epocal al Unirii. Prin operele sale, păstrate în Muzeul Literaturii Române ”M. Kogîlniceanu” din Chişinău, s-a învrednicit post-mortem să fie declarat membru al Uniunii Scriitorilor din RM.

În 2004 la Nimoreni, în curtea bisericii, Mitropolitului martir i-a fost înălţat un bust, care a fost sfinţit de un sobor de preoţi. Bustul a fost cioplit în piatră de sculptorul din Suruceni Arcadie Gamco. Tabla comemorativă de pe soclu informează: ”Este ctitorit de familia Turculeţ Chiril Nicolae în 2004”.

administraţia Nimoreni 2012